NOSTALGII...poezii de Mihai LEONTE

imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

In acest topic veti putea citi scrierile lui Mihai LEONTE incluse in placheta; NOSTALGII - tiparita in anul 2000 la Moldova Noua

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

Mihai LEONTE si nostalgiile tineretii

Mihai LEONTE şi nostalgiile tinereţii

- S-a spus în repetate rânduri că poezia nu se învaţă după un manual, ci poetul se naşte. Poetul creează opere determinate de propria existenţă (fiziologică şi socială). Volumul de poezii “Nostalgii” cuprinde creaţia din tinereţe a lui Mihai LEONTE. Fire discretă, reţinut în a-şi etala în public poezia, creaţia sa cuprinde poezii în care sunt abordate şi stilizate motive precum visul, aspiraţia spre înălţimi, încrederea în iubire, lupta necontenită cu viaţa, reflecţii pe teme existenţiale. Poeziile cuprinse în acest volum au diferite teme căci poetul nu trăieşte fenomenul poetic doar cu prilejul poeziei, ci de atâtea ori în faţa naturii care strecoară în suflet fiorul poetic, în atâtea împrejurări ale vieţii sale, când trăieşte momentele mari ale iubirii, ale visului, ale căutării şi aşa mai departe.
Se remarcă printr-un stil clar cursiv şi plăcut. Deşi autodidact, Mihai LEONTE este un poet cultivat, izbânzile sale literare fiind rodul setei sale de cultură poetică. Se observă o uşurinţă uimitoare cu care scrie versurile, fluiditatea gândului şi limpezimea vorbei, toate fiind, probabil, atributele tinereţii. O tinereţe a spiritului evident probată de luciditatea şi pasiunea cu care poetul dezbate liric viaţa.
Poezia lui Mihai LEONTE “extrage” sensuri din această lume, atât de densă prin evenimentele ei spirituale.
În oraşul Moldova Nouă Mihai LEONTE este o prezenţă veşnic în căutare, ale cărui iniţiative insolite dau relief prezentului cultural.

Profesor Camelia STOICEVICI

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

BARBATIE...poezie de Mihai LEONTE

Mă prinde din urmă cu paşi măsuraţi
Un vânt, o briză de mare sau de munte
Uşor se apropie, arbori nu vă legănaţi!
Toate vor trece. Sunt chestiuni mărunte.

Tulpinile voastre în infinit înălţătoare coloane
Rezistă tentaţiilor trecătoare de a învinge,
A vântului aprig duşman rădăcinile filoane
Vă întreţin tăria şi nu vă lasă a plânge.

Ce forţă miraculoasă ascunde subsolul?
Ne dezlegate taine, enigme dominante,
Dar pe zi ce trece o somitate ,Omul
Le transformă-n realităţi pregnante.

Nu ZEUS personalitate legendară
A făcut minuni pe mica Terră, în Univers,
Ci Omul cu mintea lui sprinţară
Enigmele le-a dezlegat, le-a şters.

Ploieşti iunie 1966

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

DECLARATIE...poezie de Mihai LEONTE

Din îndepărtate bolţi astrale Lumina ta la mine a ajuns, Imense gânduri personale Atracţiei tale le-am supus.

Orbita mea îşi schimbă sensul Într-o direcţie încă imprecisă, Dar calea încă mi-e deschisă Prin constelaţii cât ţine Universul.

Tu radiezi lumini necunoscute mie Făcându-mi inima ca să tresalte, Mai expansivă şi plină de bucurie Spre ţeluri noi, tot mai înalte.

Baia de Arieş 28 Decembrie 1963

vezi si felicitarea;

http://store.e-felicitari.net/membri_poze/flash/mari/5666700732fdc18c504...

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

TOTUL PENTRU TINE!

Ce am în suflet îţi dăruiesc
Sentimente mari , iubire,
Succese-n viaţă-ţi doresc
Bucurii şi fericire.

De-aş putea şi universul
Cu tine să-l împart în două
Dar nu. Căci nu ştiu mersul,
Mi-e frică. Dar cu stele n-o să plouă.

Sisteme solare, galaxii întregi
Ţi-aş dărui de aş putea,
Ţi-aş cere o clipă să mă înţelegi
Dar ştiu precis că nu vei vrea.

Tot aurul din lume, briliante,
Împreună cu celebrul Koh-I-Noor
Toate gândirile-nalte,
Din trecut, prezent şi viitor.

Dar, dă-mi în schimb noţiunea
Că timpul poate să stea în loc,
În sens invers să meargă lumea
Şi inima să-mi scot din foc.

Baia de Arieş 1964

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

SIMPLA IPOSTAZA

acrostih

Cununi de raze, cât de cât aureolate,
Rupte din nu ştiu ce generatoare de lumină
Îţi sunt aduse proaspăt înmiresmate
Simple culori de o creaţie divină.
Talentul pictorului rămâne extaziat,
În faţa originalului care eşti tu,
Nu poate să transpună pe curat
Aureola simplă a frumuseţii de acu.

Visaţi voi stele, flori, natură, soare
Aruncaţi-vă privirile fără economie,
Sunt încă mic în lumea asta mare
Iradiază sufletul de o mare bucurie
Liniştit mă întreb: Se poate oare?
E posibil totuşi, căci totu-i poezie.

Valea Călugărească Iulie 1966

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

VIGOARE

Cu vârful spânzurat de nori
Înfruntând nori de furtună
Privind galeş nopţile cu lună
Din inimă-i se nasc vâltori.

În noapte tulnicul voios răsună
Săpând în inimă adânci fiori
În sat şi fete şi feciori
Sunt cuprinşi de voie bună

Rămânând în mijlocul naturii
Un enorm terestru uriaş
Îl atacă valurile furtunii,
Dar el nu se retrage laş
Şi din adâncurile Genunii
El o întâmpină trufaş.

Baia de Arieş 1963

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

DOAR PENTRU TINE...poezie de Mihai LEONTE

Pentru tine ce-i mai scump în lume
Aş cumpăra la orice preţ,
Fericirea mea n-ar avea nume
Şi totul mi-ar părea măreţ.

Iar tu surâzând în lumina-nserării
Timidă nu ştiu din ce motiv,
Curând poate o să mă dai uitării
Şi totuşi mi-ar părea splendid.

Dar nu uita că undeva
O inimă bate pentru tine
Cuprinsă de un dor, de ceva
Sau poate de visări senine.

Fălticeni
August 1964
---
Mane, tekel, fares
Biblia Cartea lui Daniel

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

CU TINE...poezie de Mihai LEONTE

Cu tine aş vrea să mă avânt
Spre înălţimi ameţitoare,
Spre abisuri!
Din inimă să-mi zboare un cânt,
Inegalabil de frumos
Şi plin de visuri . . .

Cu tine aş vrea să mă avânt
În rotirea lentă a unui vals,
Să-mi înflorească-n inimă un gând,
Iubirii mele să-i dau glas.

Cu tine aproape lângă mine
Mă simt atât de fericit,
Văd toate lucrurile sublime.
Când nu eşti tu,
Mă simt tot necăjit.

Fălticeni August 1964

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

DEDICATIE...poezie de Mihai LEONTE

E noapte senină, pe cer
Sclipesc mereu aceleaşi stele,
Caut cu privirea printre ele
Pe una poate, care o prefer.

Dar în zadar atâta căutare
Degeaba străbat nesfârşitul,
Până unde mă duce gândul
Nu e atâta depărtare.

Nu-s ani lumină până la ea
Dar calea ce-o străbat alene,
Va fi mai lungă sau pesemne,
Va avea un Fine undeva.

Să ştiu precis cât va dura
Aş alerga voios prin spaţii,
Şi timpul l-aş accelera,
Plimbându-mă prin constelaţii.

Pentru o minunată clipă de visare
Ţi-aş face orişice pe plac,
Şi n-aş vrea alt prilej să scap,
Pentru a deveni o stea mai mare.

Baia de Arieş 1964

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

SA ZBOR...poezie de Mihai LEONTE

Priveşte zborul liber nestingherit
Al păsărilor ce zarea o străbat,
Ele se îndreaptă spre infinit
Şi îl parcurg în lung şi-n lat.

Dorinţa-mi e să pot zbura
Să spintec cerul cu line aripi,
Mă stăpâneşte însă frica
Şi nu încerc, cred m-aş strivi.

Baia de Arieş 1964

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

UNEORI...poezie de Mihai LEONTE

Buzele încă îmi ard
Doar amintirea ţi-o păstrez
Când uneori pe gânduri cad,
Pe tine iarăşi te visez.

Da, te păstrez în amintire
Intactă, chiar şi parţial,
Când în vreo clipă de gândire
Zbor în neant, spre ireal.

Fălticeni 1964

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

SIMPLA DECLARATIE...poezie de Mihai LEONTE

Dacă codrul îmi şopteşte
Lin izvorul se prăvale
Totul zbuciumat trăieşte
Când oricui apari în cale.

Vezi că totul ţi se-nchină,
De frumuseţea ta Pământul e vrăjit.
De ai lăsat spre mine o rază de lumină
De ce n-aş fi de ea îndrăgostit?

Fălticeni 1964

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

MI-AR PLACE...poezie de Mihai LEONTE

Îmi place nespus să te privesc
Statuie înfiptă pe al inimii piedestal
Să te ador? Eu însă aş vrea să te iubesc
Îmi eşti aproape dar, rămâi ideal.

Îmi place părul să-ţi răvăşesc
Şi să-l transform în constelaţii
Aş vrea inimile să le unesc
Şi apoi să ne avântăm în spaţii.

Fălticeni August 1964

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

REALITATE, NU VIS !...poezie de Mihai LEONTE

Nu vreau să trăiesc din idealuri,
Nici să mă-nchin vreunui zeu,
Vreau să trec pe ale râurilor maluri
În mijlocul naturii, doar tu şi eu.

Lasă-ţi principiile tale amorfe
Şi treci de partea mea fără frică
Uită-ţi spaţiile tale limitrofe,
Vei deveni mai mare, nu mai mică.

Nu-ţi place oare natura vioaie?
Şi viaţa ce pulsează vijelios?
Când totul se cufundă în ploaie
Câmpul devenind atâta de frumos . . .

Codrii din juru-ţi nu te apasă
Sau zidurile crunte şi reci?
De ce să-ţi pierzi viaţa frumoasă?
Când poţi şi tu prin ea să treci.

Nu-i frumos tumultul tineresc?
Elanul şi legănarea unui vals?
Peisajul acesta atât de pământesc
Decât idealul tău ce este fals?

Îmi dai dreptate uneori fugind
Cu gândul doar din chilioara ta,
Vii lângă mine răspândind
În miresme voalate tinereţea .

Fălticeni 1964

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

RELATIVITATE...poezie de Mihai LEONTE

Pornind din punctul cel mai mic,
Din apa mării ridicând talazuri,
Te superi din totul, zâmbind la nimic
Produci reacţii, bucurii şi uneori necazuri.

Urcând pe culmi deasupra tuturor
Relativă-ţi este stăpânirea absolută,
Scrutezi o clipă zarea şi vezi în viitor
Şi cuprinsă de sfială, tu rămâi tăcută.

Când eşti la înălţimea care sunt şi eu
Pieptul îţi pulsează în ritm vioi.
Îmi spui, sunt fericită şi mereu
Fericiţi aş vrea să fim amândoi.

Dar taci în faţa feluritelor păreri,
Trecând neobservată şi nepăsătoare.
Eşti prea puţin atentă la dureri
De ce? Căci eşti încântătoare.

Filozofând pe teme încă ne găsite
Abstracte uneori dar şi reale
Cuvintele ce par atât de ponosite
Devin deodată ţinte ideale.

Sunt încă mic în faţa ta ca şi a tuturor
Nu pot să cresc, ca fumul de explozii
Şi nu m-aş pierde-n studiul rimelor,
Pentru a nu mă critica rapsozii.

Turda 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

STABILITATE...poezie de Mihai LEONTE

Mă joc. Cuvinte indirecte
Arunc oricui. În serios, în glumă
Purtarea mea n-o ştiu de bună
Nici versurile cum sună,
Concrete.

M-astâmpăr. Oare, crezi?
Că jocul ăsta-l voi sfârşi
Şi că-ndrăgostit n-aş fi
De tine poţi s-o ştii
Şi poţi să crezi.

N-am terminat. Abia încep
Să simt pulsaţia vieţii,
Să măsor seninul dimineţii,
În înflorirea tinereţii
Dar nu pricep.

De ce tu rămâi mai gânditoare
Privind în ochii mei adânc?
Vezi lacrimi, dar nu plâng.
Şi de mă clatin când şi când
Sunt în picioare.

Câmpeni 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

INDEPARTEAZA-TE!...poezie de Mihai LEONTE

Nu mai reveni! Tăcerea îndelungă
Şi gândurile tale absolute, reci
M-au înveninat ca să-mi ajungă
De-acu-nainte secole întregi.

Iubeam în tine surâsul, tinereţea,
Expansivitatea prea copilărească
Nevinovăţia falsă îmbinată cu supleţea,
Oricine era îndemnat să te iubească.

Dispari, imaginea frumos creată
De mult, din suflet tu mi-ai dispărut,
Din inimă fiindu-mi dislocată,
Definitiv de tine eu m-am rupt.

A reveni în sufletu-mi la loc,
Păşind cu-ncrederea de altădată
Nu cred că vei găsi vreun loc
Inima fiindu-mi la ora asta ocupată.

Câmpia Turzii 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

NU VREAU!...poezie de Mihai LEONTE

Nu mă desfăt în veselia tuturor
Ce are a face?
Mie îmi place crângul foşnitor
Scufundat în pace.

Nu mă atrage jazzul, muzica modernă
Ci triluri de privighetori.
Orchestrele ce fac o gălăgie infernă
Acestea nu-mi produc fiori.

Nu caut să-mi astâmpăr setea
Cu bere de la gheaţă.
Mai bună-i apa de izvor
Mai plină-i de viaţă.

Nu vreau jeleuri aromate
Ci zmeură şi fragi.
Dau mai multă sănătate.
Nu vreau! Ce poţi să-mi faci?

Turda Băi 14 August 1963

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

CARE-I MINUNEA?...poezie de Mihai LEONTE

Caut minunile în plante
Sau poate în inima ta.
Lumina pe piscurile înalte,
Minune este însăşi realitatea.

Minune este şi când tac
În faţa unei persoane feminine
Şi nu ştiu ce să mai fac?
Ne mai ştiind ce e cu mine. . .

Minune când privesc la stele,
Visând la aventuri astrale,
Văzându-te pe tine printre ele,
Conturându-te în linii ireale.

Dar nu-i minune când eşti
Lângă mine visată închipuire,
Îmi pari frumoasă ca-n poveşti
Şi sunt plin de fericire.

Câmpeni 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

O NOTA DE EGOISM...poezie de Mihai LEONTE

Iradiind speranţe doar visate,
Jocuri de stele ce dansează uşor
Aducând lumină în al inimii pridvor,
Un mare nesecat de viaţă izvor,
Fără gânduri de moarte.

Lasă-mi gândul să alerge vioi
Spre constelaţii, sisteme vecine,
În univers nimeni nu fie ca mine
S-adun meteoriţi şi pulberi fine.
Podoabe pentru voi!

Coborând din înălţimile astrale,
Din Lebăda şi până la Steaua Polară,
Îmi voi găsi o situaţie mai clară
Căutând în adâncuri calea normală
În linişti abisale.

Dar nu. Nimic nu-mi place,
Nici pulberile fine de asteroizi,
Nici aripile rechinilor flămânzi,
Nici ochii unora perfizi,
Cu ei nu am ce face.

Baia de Arieş 25 Ianuarie 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

LASATI-MA !...sonet de Mihai LEONTE

Nu mă căutaţi în sonore ipostaze
Nici pe culmea înaltelor gândiri
Nu mă pierd niciodată în miraje,
Doar câteodată în roze amintiri.

Nu aruncaţi spre mine violete raze,
Nici acele duioase, gingaşe priviri
Ce mi le-aţi da ca false suveniri.
Chiar fără ele încă multe se durează.

Deci, lăsaţi-mă să fiu cum sunt
Simplu în gândire, inimă şi port
Rămânând cu capul totuşi pe pământ.

Şi-ntotdeauna optimism am să export
Chiar şi dincolo de mormânt,
Vei rămâne universu-mi tot.

Baia de Arieş
30 Septembrie 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

CONTEMPLATIE...poezie de Mihai LEONTE

Tu m-ai făcut ca printre aştri
Să-mi fie locuinţa,
Cu farmecul ochilor albaştri
Să-mi alin dorinţa.

Tu m-ai făcut să uit de toate
De griji şi de necazuri,
Să am clipe fericite
În cele mai diverse cazuri.

Tu eşti însăşi natura
Şi de la tine viaţa eu o cer
Dă-mi-o pentru totdeauna
Şi altceva n-o să prefer.

Tu eşti Soarele, Lumina
Spre care tind ca să revin
Întinde-mi o clipă mâna
Pentru a nu mai fi străin.

Eu sunt izvorul mic
Sub stânca dură şi enormă
Caut oricum să mă ridic
Într-o fâşie fuziformă.

Turda Iunie 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

RIDENS MORIAR...poezie de Mihai LEONTE

Chiar de va trebui să plâng
Nu cred ca voi putea s-o fac
Mă va stăpâni un tainic gând
Şi cred, va trebui să tac.

Mormântul rece, nicidecum
Nu mă va face să mă sperii
Aş vrea să merg pe acelaşi drum,
Prin Infern cu Dante Alighieri.

Nu. Nu-mi trebuie mie paradis
Tărâm incert de false plăsmuiri
În care mă voi pierde, am zis,
Să-mi fac tot felul de închipuiri.

Când va trebui să cobor în criptă
Tu, să-mi stai aproape lângă sicriu
Să nu te laşi de durere înfrântă
Căci vreau optimistă să te ştiu.

Să fii atentă la a feţei mimă,
Vei observa că zâmbetul înfloreşte
Iar când vor cădea bulgării de ţărână
Sufletu-mi în juru-ţi trăieşte.

Pe mormânt drept epitaf,
Vreau versuri amestecate, volume
Învechite, roase de vreme şi praf
Să simt mereu că sunt pe lume.

24 Mai 1965 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

NIHIL NOVE...poezie de Mihai LEONTE

Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce să te mai oboseşti zadarnic,
În orele nopţii de toamnă târzii,
Adormi în pace. Să nu-mi scrii.

Totu-i vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ţi amintiri cu gândul harnic,
Căci ştiu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.

Nimic adevărat. Pustiu ca în prerii
Un gând mă-nconjură amarnic
De te-aş chema ştiu: n-o să vii.
De aceea e mai bine să nu-mi scrii.

Nu studia nimic. Catrene parodii
Nici versul epigramelor zburdalnic
Totul ce reiese din atâtea poezii
Rezultă că te rog, nici să nu-mi scrii.

16 Noiembrie 1965 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

VOR FACE-O EI...poezie de Mihai LEONTE

Zeii se vor răzbuna
Din ceruri liniştite,
Totul se va spulbera,
Clipe fericite.

Inima-mi va bate tare,
Tunând dezlănţuită
Mai rezistă oare
Sau e obosită?

Creierul în mari probleme
Se va încurca,
În epigrame şi catrene
Se va scufunda.

Sufletul ce-i însăşi viaţa
Va fi mai naiv,
La deşteptare dimineaţa
Va fi mai pasiv.

Ochii ce privesc o dată
Chipul zvelt al tău,
Cu zâmbire-nseninată
Va zâmbi şi ochiul meu.

Buzele aprinse ard
Chiar ca şi atunci,
Dacă în genunchi îţi cad
De ce mă alungi?

17 Noiembrie 1965
Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

URARI ANTICIPATE...poezie de Mihai LEONTE

Când ceasul va bate aspru-n noapte
Trezind spirite, prelungind clipe,
Ascultă văzduhul, ale lui şoapte
Încunună-te toată-n tulipe,

Vei fi frumoasă cu roşu carmin,
Înfăşurată în astfel de culoare,
Chipul îţi va fi şi mai senin,
Luând valenţe mult superioare.

Când în mari saloane de baluri
Se va aşterne supremă tăcerea,
Mă voi plimba sub a norilor voaluri
Aşteptând a noului an Învierea.

Îmbătat de aerul de sărbătoare
Care va pluti în jurul meu,
Voi aştepta în ziua următoare
Să apară chipul drag al tău.

23 Decembrie 1965 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

NU INVINS!...poezie de Mihai LEONTE

Acrostih

Lungi şiruri nesfârşite-n spaţii
Eterne clipe de visare unde sunt?
Oare s-au pierdut în vaste constelaţii?
Nu le voi găsi tot pe Pământ?

Torn în forme nedecise, evazive,
Elocvente fantezii ne demonstrate,
Măsurându-mi gânduri corosive
Încerc să fie cât mai conturate.

Hula durerilor puţin mă impresionează
Activă inima se luptă să nu cadă,
Iar valurile negre cu mine dansează
Lacome, cerându-mă drept pradă.

Decembrie 1965 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

UNDE SUNT ?...poezie de MIhai LEONTE

Câte vise împreună am ţesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut
La ora asta unde sunt?

Câte mărunţişuri am discutat?
Te credeam pur şi simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat
La ora asta unde sunt?

Câte şoapte secrete ţi-am spus
Şi toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ţi-am adus
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Şi câte ode şi poeme îţi făceam în gând
Dar toate speranţele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus
Versuri, melodii şi şoapte sublime
Din inimă oare s-au dus ?

20 Ianuarie 1966 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

O SPUN DESCHIS...poezie de Mihai LEONTE

Te aştept să vii cu mersul graţios,
Spre mine zâmbitoare şi splendidă,
Totul mi se pare enorm de grandios,
Fiinţă de gheaţă ce rămâi candidă.

Te ascult în nopţile târzii de insomnie
Spunându-mi cuvinte dulci, de miere,
Reintru pentru clipe în farmec şi în reverie
Iar gândul mai aproape mi te cere.

Te văd întruchipată în tot ce e frumos,
În fulgi de nea, în mari poeme,
Iar sângele în vene tresaltă furtunos,
Când oare gândul va înceta ca să te cheme?

Nimic nu se va pierde din tot ce-a fost,
Doar tu ai fi putut să schimbi ceva.
Dar nu văd vreun oarecare rost
Şi nici motive pentru a te îndepărta

20 Ianuarie 1966 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

BLESTEM...poezie de Mihai LEONTE

Când uiţi de mine , să devii
Un meteor răzleţ pe cer.
Să te îmbraci în haine sinilii
Să ai un spaţiu strict sever.

Muzică să nu auzi în jur,
Decât refrene funerare,
Să te rogi să mă îndur
Să-ţi arăt a vieţii cărare.

Să plângi şi ochii să te doară
Să te culci şi să n-adormi,
Să te cuprindă o vrajă amară,
Mergând să crezi că te răstorni.

Durerilor să nu le găseşti leac,
Mereu să te vaieţi, dar să nu-ţi treacă,
Din ce e frumos, nu-ţi fie pe plac
Când lumea în jur o să petreacă.

Să fii mereu tot tristă,
Inima îţi bată, să n-o auzi
Iar mereu uda-ţi batistă
Să nu poţi să ţi-o ascunzi.

Să ceri înţelegere şi milă
De la toţi copiii nimănui.
Astfel te blestem. Umilă,
Să-ţi uiţi culoarea ochilor căprui.

7 Februarie 1966

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

CALATORIE...poezie de Mihai LEONTE

Vor trece anii, multe se vor spulbera
Stele din univers, desigur vor dispare,
Lumina lor încă va mai persista
Să se arate în continuare.

Poate şi eu voi mai trăi un timp
Existând în gândirea cuiva,
Nu-mi trebuie nimic în schimb.
Şi nici n-aş vrea să cer ceva.

Sunt optimist cu rezonanţe grave,
De viaţă inima-mi pulsează
Cu mai multe bătăi pe minut.
Uneori devin din ce în ce mai slabe
Slăbite sunt nu ştiu de care tumult.

Baia de Arieş 10 Februarie 1966

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

VARFUL MUNTELUI...poezii de Mihai LEONTE

Senzaţional, am cucerit o nouă cotă
Spre piscul muntelui înzăpezit
Neliniştită natura se revoltă
Cum, omule de ai îndrăznit?

Dormi uriaşule, de ce te agiţi?
Te dor încheieturile de stâncă,
Nu lăsa ca ochii în soare să-ţi plângă
Căci Primăvara e aproape
Şi vei fi întinerit.

Câte inimi ai tu în piept,
De îţi aud o vâlvătaie de bătăi?
De ce îţi ridici vârful drept
Ameninţător peste văi?

Binecuvântează natura-n reînviere
Piaptănă-ţi părul de brazi
Lasă-te alinat de a vântului mângâiere
Pentru a-ţi vedea îmbujorat,
Milenarul obraz.

Baia de Arieş 1966

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

INTARITURI...poezie de Mihai LEONTE

Dureri m-apasă
Să mă las învins?
De ele nu-mi pasă
Sunt sătul de plâns.

Ai gândurilor armurieri,
Scoate-ţi flinte, spade,
Să distrug unele temeri,
Să vedem cum îmi şade?

Voi paznici de idei
Întăriţi-mi inima, gândirea,
Căci nu pot fără temei
Să-mi spulber fericirea.

Dar oare pot cum vreau
Să menţin această idee
S-o reţin şi să n-o dau
Cu ce s-o închid?
Cu care cheie?

15 Aprilie 1966
Valea Călugărească

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

INTREBARE...poezie de Mihai LEONTE

acrostih

Limpezi ochi căprui, voi oare,
Etern mă veţi stăpâni ca şi atunci?
Ori veţi uita, căci simplu e-n uitare
Nuanţa cam neclară s-o arunci.

Tu vei turna în imprecise forme,
Evazive poate, ca orice idee neclară
Mândria ta de valenţe enorme,
Însă înaltă, victorioasă, sprinţară.

Hotărăşte-mi odată soarta stingheră,
Aruncă laţul îndoielilor de gâtul meu
Instabilă-mi inima, acum voiajeră,
Las-o să hoinărească mereu.

Valea Călugărească Mai 1966

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

UNDE ?...poezie de MIhai LEONTE

De mă vei întreba, ce aş vrea să-ţi scriu
Nu ţi-aş putea răspunde chiar uşor,
Însă la început îţi spun: încă nu ştiu
Dar mi-a rămas în inimă un dor.

Există-n viaţă clipe grele, le învingi,
Te-mpiedici de ceva o dată sau mereu
Ţi-e necaz, te frămânţi şi plângi,
Acest lucru nu-l pot face eu.

Mă resemnez tăcut şi îmi ascund
Durerile, adânc de tot mi le îngrop.
Mă-nţeapă undeva, nu le răspund
Şi zi cu zi se adună toate la un loc.

Ah! Unde e eliberarea? Pace vreau.
Dar nu găsesc în inimă atâta pace,
Încât să spun: vacanţă-mi iau.
Căci tulburări mai sunt, nu am ce face.

Iunie 1966 Valea Călugărească

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

Sferele poeziei lui Nicolae Sarbu...eseu de Mihai LEONTE

Poetul este un om oarecare până în momentul definirii sale ca poet. Definirea poetului se face foarte greu, căci pentru cei din jurul său, el este un om obişnuit. De abia după apariţia unei plachete, încep să apără comentariile pe marginea evenimentului produs.
Despre Nicolaie SÂRBU, definirea ca poet a fost o îndelungă prelucrare în acele creuzete din care ies doar simbolurile cele mai curate. Nu a ieşit în faţă încă de la debutul său în “TRIBUNA” Clujului anului 1965.
Născut la 21-Septembrie-1945, în Ohaba - Forgaci (jud. Timiş) a terminat FILOLOGIA, făcând apoi ucenicia de poet la diverse reviste literare, cu greutate în lumea poeziei, enumerând doar: AMFITEATRU, LUCEAFĂRUL, CONTEMPORANUL, STEAUA, ORIZONT, SEMENICUL, ş.a. Echinoxist prin naştere, dar şi prin aderarea la gruparea denumită “ECHINOX”.
Venind la Reşiţa şi-a început ucenicia în ziaristică, de unde avea să culeagă tematica şi metaforele noilor şi viitoarelor poezii.
Dar ziariştii n-au voie să fie poeţi, ci trebuie să scrie reportaje, cu aspecte din uzine, şantiere, mine. În aceste noi condiţii ziaristul vede tot, nu roade imagini în birou, ci le culege direct de la sursă, cuprinzând astfel tirania observaţiei şi febra muncii forţate. Aceste imagini de o spontaneitate nemăsurată şi necontrolată, sunt prinse apoi în cleştele poetului şi filigranate pentru a deveni poezii.
Astfel în şantier imaginile reale devin cadre ireale ce înconjoară emisferele infinite de betoane, cabluri, cărămizi şi pixul devine coş de fum din vârful căruia se priveşte furnicarul pământean ca noduri în parfum. Iată deci de unde apare POEZIA.
Şi fiindcă ziaristului i se cere reportaj după reportaj, el păzeşte eroul viitor în chiar
clipele de somn, când bolboroseşte cifrele de plan, termeni tehnici, prilej de amuzament pentru chiar fiii eroului.
Dacă înainte de 1989 şi-a strecurat metafora perfidă ca “AURUL DIN ARIPI”, sugerând strălucirea, când de fapt acel aur era plumb. Căci fizic vorbind aurul este mai greu decât plumbul. Aici se poate vedea abilitatea artistului de a trece pe sub nasul cenzurii, care nu lăsa libertatea de exprimare, aceasta însemnând lătratul latinesc al câinilor, iar minereul de India făcând YOGA.
Călătoria poetului este simţită în tot ţinutul cărăşan, acolo unde sunt cazane, turnuri, unde Coşava vântul sălbatic, te poate preface în covrig sau peşte. La trecerea în nefiinţă a creştinului, flacăra sudurii îi ţine loc de lumânare. Cine poate înţelege asemenea trăiri?
Acolo unde nu avea să se termine ceea ce începuse, poetul vede ruinuri de vis, care rămân. De unde această proorocire sumbră?
Sunt mai mult ca sigur că poetul citise pe GEORGE ORWEL, căci totul se preia de cântare automate, în redute inexistente, mergând la poruncă, mâncând culori la o cină dincolo de nori. Curgerea aceasta de interpretări face pe cititor să mediteze mai adânc asupra a ceea ce a fost, dar şi pentru a-şi imagina viitorul, desigur în culori sumbre, chiar dacă el nu este redat astfel.
Şantierul poetului este în veşnică mişcare, generând întrebări retorice care măsoară cimentul cu baniţi pentru stropi de lumină şi ANE legendare sacrificate pentru kilowaţi inexistenţi.
Atenţia este deturnată de la antica ITHACĂ, pământ încă ne explorat suficient, comparat însă cu reportajele altui ziarist celebru, care a fost BRUNEA-FOX (1898-1977), astfel
poezia devine gâtul golaş al unei găini strivite în universul de mălai.
Poetul îşi prepară pergamentul de scris din propria-i piele, după reţete fatale, marcate de întuneric, încropite sub streaşina frunţii.
Poezia lui Nicolae SÂRBU este un rebus ne dezlegat, plin de criptograme care nu pot fi elucidate cu uşurinţă, dar care odată ce şi-au găsit cheile, dau o satisfacţie deosebită.
Salturile imagistice ale poeziei calcă istoria balcanică de la TROIA la Pietroasele de Buzău, descoperind ziduri de trăiri şi tezaure pline de semnificaţii. Astfel Cloşca cu Puii de Aur este coborâtă din neant în spaţiul terestru.
Coordonatele geografice venite din orizonturi imprevizibile surprind Golfstreamul, acel curent cald care întretaie meridianul de la Greenwich sugerând subtil nemişcarea în fotoliul comod al Şefului.
Personajele mitologice se perindă ca la ele acasă prin marea majoritate a versurilor, pornind de la egipteanul RA, trecând la VENERA şi legendarul HOMER, ascultat la calorifer, iar războinicul AHILE se preface într-un microprocesor maturizându-se modern.
Ca cititor comun acord mari şanse de viitor poetului Nicolae SÂRBU, care fusese obligat să asculte “Ceasornicul în baie” şi care acum are deschis un alt “ŞANTIER ÎN CREIER”.
DESIGUR mai rămân foarte multe de spus despre prea puţin cunoscutul POET, dar foarte cunoscutul ziarist şi om de cultură Nicolae SÂRBU.
În viitor îi dorim numai succese şi multă putere de muncă.
Materialul a fost conceput cu mijloacele modeste ale cititorului Mihai LEONTE.
Moldova Nouă 1 Octombrie 1998

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

A mai trecut...

A mai trecut un an !

Chiar nu mi se pare mult,
Din al vieţii larg tumult.

Ai mai pus o cărămidă,
La a vieţii piramidă.

Aşa trece trenul vieţii,
Ne ajung anii bătrâneţii.

Dar voi fi băiat cuminte,
Merg cu viaţa înainte!

Blog personal;

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

Noul An 2008...poezie de Mihai LEONTE

Anul Nou începe mâine,
Sperăm să ne aducă bine.

Anul care a trecut,
Mâine nu va fi demult,

Între a anilor distanţă,
Îmbrăcăm nouă speranţă.

Prieteni să ne înveselim,
Atât timp cât mai trăim.

Fiindcă nu se ştie frate,
Ce va fi pe mai departe?

Anul vechi se schimbă,
Visurile noi se plimbă,

Căutăm pe noi cărări,
Să uităm de supărări.

Acum vă urez şi spun,
Să vă fie anul bun.

Blog personal; http://memory.ablog.r

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

FEMEIA, ETERNA STEA!...autor Mihai LEONTE

Dedicată tuturor femeilor la
8 Martie Ziua Internaţională a Femeii

Pe firmamentul lumii eşti o stea,
Ai aprins flacăra vieţii pe Pământ,
Poeţii nu vor înceta a te cânta,
Emani prin tine tot ce este Sfânt.

Vei arde în timp flacără vie,
Purtând cu tine a vieţii scânteie,
Plină de graţii, spre veşnicie,
Te vom cânta eternă FEMEIE.

În timp, nu îţi vei schimba destinul,
Vei rămâne a vieţii Regină,
Vei gestiona în continuare preaplinul,
Regăsindu-te de apururi Divină.

Blog personal; http://memory.ablo

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

EL ESTE...poezie de Mihai LEONTE

EL ESTE...

EL este Marele Învăţător,
Care ne-a adus Lumină,
Din trecut spre viitor,
În vremile ce au să vină.

E Fiul Divinului Creator,
Care peste moarte a călcat,
În lume un spirit înălţător,
Odată cu; Hristos a Înviat.

Blog personal; h

-- n/a
imaginea utilizatorului Mihai LEONTE

Baladă electorală!

PAMFLET

Ascultaţi la ce vă spun,
Alegeţi-mă pe mine!
Fiindcă sunt cel mai bun,
Mai ceva ca unt pe pâine!

De ceilalţi nu vreau să ştiu,
Alegeţi-mă pe mine!
Nu veţi plânge mai târziu,
Dar veţi regreta poimâine!

Până astăzi unde-am fost?
Cum nu ştiţi? Am fost primar!
Întrebarea-i fără rost!
Am umblat mai mult hoinar!

Ziceţi că nu m-aţi văzut?
Asta e un lucru trist!
Ştiu nimic nu am făcut,
Prin oraş am fost; turist!

Am să vă spun mai clar,
Alegeţi-mă pe mine!
Ca să fiu din nou primar,
Încă patru ani de zile!

Blog personal; http://memory.ablog.ro/

-- n/a

Comentarii recente