O, tu mină zeitate nesătulă
Cu multe capete de galerii
Tu îţi devori fără vreo milă
Ai pământului copii.

Nu ţii cont de sentimente,
De ceea ce rămâne în urma ta
Îţi îngropi în sedimente,
Pe cei ce te-au creat aşa.

Zeiţă, tu ne dai doar bogăţii
Argint, aur, diamante,
Transformate-n bijuterii
Pentru sferele înalte.

În jurul tău sunt bucurii şi jale
Având secrete neelucidate
Din întuneric aduci lumini în cale
Dar curmi şi vieţi nevinovate.

Viaţa merge înainte
Nimeni nu o va opri cândva
Şi dacă mai sunt şi accidente,
Cine te poate condamna ?

Unde e pământul meu de-acasă
Prin care îmi păşteam cârlanii?
Dorul de acele vremuri mă apasă
Şi cât de repede trecură anii.

Satul meu cu largi fâneţe
Cu iarbă grasă şi cu flori
Cu oameni plini de tinereţe
Trecuţi prin vânturi şi ninsori.

În valea largă de pe GROAPĂ
Pe unde curge ŞIPOŢELUL
Acolo vitele s-adapă
Şi-nfloreşte dediţelul.

Dealul CRUCII de la noi
Carele-l urcau cu greu
Trăgeau de ele patru boi
Şi se împotmoleau mereu.

Nori sfioşi fugiţi de-acasă
Peste gura ruptă de la HALM
E imaginea cea mai frumoasă
Ce încă în suflet o mai am.

Petia iulie 1998

Distinsului poet Ion CHICHERE

Clopot fragil de smaragd
Cu rezonanţe în iatacuri sfinte,
Ce revin şi iar se sparg
De zidul amintirilor cuminte.

Ţăran plecat din vreme la oraş
Privind opinci în vechi fotografii
Cu ochiul dur, dar şi gingaş
Al îndepărtatei copilării.

Acum privind sicriul scăpătat
Pe gheţuşul iernii dure,
Poetul observă că a alunecat
Şi în loc de cimitir se află în pădure.

Trăind intens la cotele înalte
Luptând din greu cu viaţa şi cu versul
E normal că sufletul se-mparte
Şi tinde să cuprindă universul.

Reşiţa 11 decembrie 1999

Cerşetorului de la Catedrala din Reşiţa…

Plângi bătrâne, surd şi orb
Observi că n-ai ce face
Câinii tăi însoţitori îţi sorb
Paşii care merg în pace.

Unde ţi-s anii tinereţii
Când dansai cu o fetişcană
Admirându-te băieţii
Neavând de tine loc în sală.

Ţi-aduci aminte şi de şcoală
De anii zburdalnici de liceu
Când cu teamă şi sfială
Nu voiai să fii un „derbedeu”.

Tânăr fiind munceai pe rupte
Şi nu-ţi păsa de greutăţi
Acum ţi-s tâmplele cărunte
Ne mai putând citi în cărţi.

Armata te-a făcut bărbat
Căci ai rămas cu mustăcioară
Când te-ai întors din nou în sat
Însoţit de o zveltă domnişoară.

Reşiţa 20 august 2000

Viaţa este drumul lung,
Cu frumuseţi nebănuite,
Doar cei puternici îl străpung,
Învingând greutăţile ivite.

Viaţa e continuă mişcare,
E mirosul florilor de tei,
E o stea din Carul Mare,
Contrazice-mă de vrei.

Viaţa este lupta din care,
Sigur vom ieşi învinşi,
Dar nu cuprinşi de întristare
Şi nici cu ochii plânşi.

Moldova Veche 8 august 2000

************
Volumul de versuri ,,NOSTALGII" m-a încântat prin sensibilitatea, delicateţea şi frumuseţea stilului.
Mulţumindu-vă domnule Mihai LEONTE pentru frumoasa dedicaţie de pe acest volum, vă urez să aveţi parte de alte succese literare şi vă asigur de aleasa mea consideraţie.
Cu deosebit respect,
Gheorghe FUNAR
Primar al Municipiului
CLUJ NAPOCA

MĂRTURISIRE

În inimă sunt, optimist
În tot ce fac, în ceea ce scriu
Mi-e totuşi stilul pesimist
Să mă descurc vezi că nu ştiu.

Dar apropie-te de soare
Ce este-n eclipsa totală
Să facem din noaptea relativă
O nesfârşită zi de vară.

Voi crede în tot ce e viu
În flori de crin şi file de ştiinţă
Şi rândul acesta ce-ţi scriu
Va fi plin de recunoştinţă.

Mă simt entuziast din fire
Am fost şi am să fiu mereu,
Îmi arunc spre tine o privire
Sunt încântat, aşa voi fi mereu.

LIBER

Curge râul liniştit
Susurând din unde
Iar prin gându-mi răvăşit,
Chipul drag pătrunde.

Îmi apare ca atunci
Liniştit şi parcă,
Râul unduind prin lunci
Spre visări mă poartă.

Ah, de-aş fi liber ca râul
Să urmez acelaşi curs
Să-mi arunc odată dorul,
Ce-i în inimă ascuns.

***
Scrierea de versuri este o preocupare delicată care-ţi încununează existenţa. În simplitatea poeziilor create, stă parfumul pur filozofic al versului lui Mihai LEONTE.

Arsenie BOAR – filatelist – Reşiţa

Pe masă buchetul de lalele
Ce le-am cules împreună
Încă nu s-a vestejit
Dovadă că încă îmi păstrezi
Dragostea ce mi-am dorit.

De aceea mi-am luat creionul
Şi le-am schiţat pe o filă albă
Voi căuta să le dau acelaşi colorit
Vreau să ştii că asta-nseamnă
Că te iubesc necontenit.

5 noiembrie 1963

Mi-ai pătruns în suflet,
Iubita mea, plăcut fior
De departe gândurile-mi
Te înconjor
Tu eşti ceva înălţător
Un nou impuls de viaţă poate,
De departe gândurile-mi
Mai mult. Un vis stăruitor.

9 noiembrie 1963
---
Mane, tekel, fares
Biblia Cartea lui Daniel

Ştii, aşa surâzătoare
Cum mi-apari în amintire,
O figură-ncântătoare
Ca o rază în lucire.

Fiindcă ai ceva feeric,
În purtare, în mişcări,
În al nopţii întuneric
Mă îndemni doar la visări.

Tu mă faci să uit de toate
Vitregiile vieţii,
Ca şi aerul cam rece
La ivirea dimineţii.

Tu mă faci să mă gândesc
Câte îmi mai trec prin minte,
Iată-mă că şi zâmbesc
Să-ţi mai spun? Nu am cuvinte.

De-ar fi toate în natură
Cum ne par de minuscule
Să mai spun? Nu. Tac din gură
Căci opinii sunt destule.

Însă vezi că tot prezentul
Se transformă în trecut,
Îmi păstrez considerentul
Şi o iau de la-nceput.

Ca o rază în lucire,
Tot aşa surâzătoare,
Îmi apari în amintire.
Mereu încântătoare.

În liniştea eternă şi sublimă
Din frontul cu pereţii aburiţi
Ies încet minerii la lumină
Cu feţele voioase, nu par obosiţi.

Râd, glumesc fără răgaz,
Nu sunt trişti, ci veseli mereu,
Au sclipiri în ochi şi-n glas,
Ca în lumină, bucăţi de minereu.

Din adâncuri, de departe,
Pe galeriile pustii acum,
Se strecoară prin a minei noapte,
Praful de la puşcături şi fum.

****

Mihai LEONTE, prin „pana” sa, a prins tematica minieră în poezie într-un stil deosebit , plin de sensibilitate. Venind dintr-un domeniu pe care îl considerăm dur, dar atât de frumos, mineritul.

Şandor NOVĂCESCU
Subinginer miner - Moldova Nouă

Când stau la suprafaţă
Mă cuprinde dorul,
Căci din adâncuri
Iar mă cheamă
Discret perforatorul.

Dar toate dimprejur
Natură, Soare, Apă,
Sub cerul de azur
Din priviri îmi scapă.

Aici sub razele de soare
Mă simt destul de bine
Dar totuşi dorul minei,
Nu-l completează nimeni.

1963

Aş fi vrut să mă nasc,
Să trăiesc şi să mor,
Peste trei secole. De ce?
E simplu. Iată răspunsul.
Mi-ar fi plăcut, ca în viitor,
Să văd ce s-ar fi făcut.

Dar totuşi îmi pare bine
Că sunt contemporan,
Cu cine?

Cu tine minerule,
Care în adâncuri,
Umed perforezi,
Şi tragi mai tare
Pentru a scoate
O realizare,
Cât mai mare,
Desigur pentru
Bani.

1963
***

Cred că mare dor de satul natal PETIA v-a făcut să scrieţi acele sincere şi frumoase versuri despre locurile natale, unde aţi văzut lumina zilei. Deocamdată nu cunosc pe nimeni care să fi scris aşa de frumos despre satul nostru.

Ion DONISĂ 82 ani
Pensionar ţăran PETIA.

În peşteri tainice de piatră
Fâşii de aur, telururi
Se ascund în roca
Mineralizată
Minunile acestei lumi.

O mică dungă de metal
Acesta este tot filonul,
Dar nu, întregul deal
L-a cuprins în braţe omul.

Şi de sub razele de soare
Din aerul acesta plin de ozon
Am bătut a „Păcii transversală”
Până dincolo de-al şaselea filon.

Nu am dat din întâmplare
Peste bogăţii ascunse în pământ,
Ci prin atentă cercetare
Am găsit atâta aur în adânc.

Şi-n zgomotul simfonic, săltăreţ
De sute de perforatoare,
Pentru un ţel nobil şi măreţ
Am trecut la exploatare.

1963

Inima mea, desigur şi a ta
Ca la atâtea milioane
Sau miliarde,
În pieptul de miner
Neîncetat îmi bate.
A bate, a pulsa
Cu multe bătăi pe minut,
Te miră? Ce-i anormal
În aceste verbe?
E ceva de neconceput?
Dimpotrivă, e ceva atât
De obişnuit încât
Nu ştiu ce-ai găsit
În asta neobişnuit?
Dar eu acolo, în abatajul,
Din mină am o a doua inimă,
Care alături de mine
În ritm mai susţinut
Se cheamă la în trecere
Pe sine
Şi caută să realizeze
Tot mai mult.
Dar cine mi-a dăruit-o?
Atât de aprigă.
De înfocată,
Puternică
Şi neastâmpărată?
Vreo vrăjitoare? Ursitoare,
Sau poate hurii
Mi-au adus-o
De la Mama Pădurii?
Nu, nimic şi nimeni
Din lunga pledoarie
Ce mi-ai înşirat

Două inimi nu mi-a dat.
Da, acesta este verbul,
Ascultă-l!
A munci, e ceva.

1963

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Nu ştiu cum, mă simt tot singur
Şi parcă sunt trist mereu,
Mi-e dor de frontul lung,
Prin gânduri trec,
Doar bulgări mari de minereu.

În muşchi simt parcă trepidaţii
Ale aceluiaşi perforator C.P.-eu,
Deasupra mea sunt constelaţii,
Nu bulgări mari de minereu.

Urcă zgomotoasă Mocăniţa la Abrud,
Locomotiva mică, suflă tot mai greu,
Razele de soare usucă pământul ud
Şi sclipesc, ca bulgări mari de minereu.

Dar abatajul e departe sub pământ,
Gândul mi-l aduce-n faţă mereu,
Păstrez un singur lucru-n gând,
Bucăţile de minereu.

„Mocăniţa” Turda – Abrud.

18 noiembrie 1963

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

ETATE

Atâtea ere ce s-au scurs
Cine le are evidenţa?
Tu omule, Pământului
I-ai smuls
Doar existenţa.
Un miliard de ani,
Aceasta este oare vârsta,
Bătrânei noastre Terre?
Eu nu îmi spun acelaşi lucru,
Ea a avut şi are
Enigme şi mistere.

Dacă ar fi după mine
Pământul ar fi tânăr
Nu i-aş da mai mult
Să zicem, douăzeci de ani.

Şi secoli se rostogoliră
Mereu pe suprafaţa
Veşnicului Pământ.

1963

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Au trecut milenii fără număr,
Evidenţe clare nu există
Pământul este veşnic tânăr
La toate relele încă rezistă.

Ce a fost, noi am văzut
Luptându-ne cu greul şi viaţa
Astfel anii au trecut
Precum roua dimineaţa

Privind în urmă vechi istorii
Treci prin gând evenimente
Bune, rele sunt memorii
Desigur nu ne sunt indiferente.

Aşteptăm mileniul trei
Îl vedem pe scenă virtual,
Încă nu-i găsim temei
Dar sigur el va deveni real.

31 decembrie 2000
Moldova Veche

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.

1963

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

După ce a salutat Pământul,
Privindu-l luminat doar din profil,
S-a relaxat, şi a luat avântul
Cu un elan deplin.

A câta încercare reuşită,
N-a reţinut arbitrul Soare
Doar Luna l-a privit uimită
Cu faţa zâmbitoare.

Şi a sărit atâţia kilometri,
Distanţă colosală. Timp record
Le-a parcurs în câte ore?
Împins de al atomului resort.

Se pare că se pregăteşte tare
Un salt cu totul epocal.
Un om pentru aselenizare
Pe spaţiul Lunii selenar.

1963

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Sunt fericit că n-am reacţii
Că sufletul nu mi-i împărţit
În numere abstracte sau în fracţii
Doresc să fiu mereu tot fericit.

Nu încerca să mă dejoci
Căci sigur nu vei avea succes
Oricum ai vrea să te întorci
Tu mai ai încă de mers.

Desigur drumul ţi-l urmează
Şi caută-ţi calea prin timp
Chiar inima de-ţi oscilează
Viaţa va trece zburând.

1964

***********
Apreciez şi îţi acord o mare preţuire dragă prietene şi coleg, Mihăiţă LEONTE, căci m-am regăsit în versurile tale şi nu mă mai satur a le citi. Dacă ai fost bun tânăr, fii bun şi la bătrâneţe. Scrie în continuare!

Ionel CÂNDREŞ
Pensionar Oţelul Roşu.

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Fiinţe mistice, amăgitoare
Prin faţă mi se perindă,
Stau lângă masă în picioare,
Cu privirea fixată în grindă.

Filme cu desene animate
Privesc pe ecranul câmpiei,
M-acopăr de nostalgii uitate
Umbre frumoase ale copilăriei.

Zile frumoase, nopţi înstelate
Vise de călătorii astrale
Se sfarmă în a inimii cetate
Fantome pur imaginare

Secvenţe reale de viaţă,
Autentice fără sens relativ
Ies din minte la suprafaţă
Stafii ce mă fac emotiv.

17 ianuarie 1966
Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Din îndepărtate ţinuturi siderale
Ba nu, reale peisaje pământeşti
Spre mine cu gânduri ireale
Mi se pare tu pluteşti.

Şi nu ştiu care din amândoi
Dorinţa vrea să-şi scoată la iveală
În prezent sau mai apoi
Să nu fie cuprins de îndoială.

Spre mine te poţi îndrepta
Dar calea-i plină de hârtoape
În inimă când ai vreun dor
Oricând eu îţi voi fi aproape.

N-aş vrea să-mi pierd temperamentul
Să cad în mlaştini să mă scufund
Vreau să merg în pas cu prezentul
La infinit, ba chiar mai mult.

1964

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Trăieşti pe malul apei line
Când timpul liniştit domneşte
Şi totul în natură se odihneşte,
Iar zările-s curate şi senine.

Te clatini În faţa vântului puternic,
Iar fruntea-ţi înfrântă parcă plânge,
Dar niciodată trupul nu-ţi va frânge,
Vântul ăsta cât e de nemernic.

Alături de tine sălbatice stânci
Te înconjură atât de magistral
Între ele tu eşti mai colosal
Trufaş coroana spre cer ţi-o ridici.

Priviri spre tine au cătat cu drag
De secole ai stăpânit veşnic pădurea,
Spre tine nu s-a îndreptat securea
Rămânând mereu acelaşi tânăr fag

22 octombrie 1964
Baia de Arieş – Muncel

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Alerg după o stea
În universul întreg
O voi găsi undeva
Sau degeaba alerg?

Alerg după un ţel
Dar care este în esenţă?
Între paşnic şi rebel
O fi vreo diferenţă?

Alerg în jurul unui punct
Rotindu-mă degeaba poate,
Alerg aşa neîntrerupt
Şi n-am ajuns departe.

Dar cât voi alerga aşa ?
E singura mea întrebare.
Va fi oare degeaba ?
Sau voi rămâne-n căutare.

1964

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Să te şterg din inimă de tot,
Nu crezi că e mai bine să rămâi?
Pleacă sau rămâi, sunt de acord
Şi aceeaşi mereu o să fii.

Să te dau uitării vezi, nu pot
Chiar dacă tu vei vrea s-o fac,
Mi-aş aprinde în inimă un foc
Pe pământ nimic nu mi-ar fi drag.

Surâsul blând, sfielnic de unde oare
Să-l mai împrumut atunci?
Rămân încă destule sub soare.

Visările vor fi desigur şi mai lungi,
Sentimentele, doar întâmplătoare.
Tu, dacă vrei poţi să mă alungi.

6 februarie 1966 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

N-am să pot descrie în cuvinte
Înălţimea la care tu m-ai ridicat
Nici culmile ce mi le-ai indicat,
Drumul ce duce tot înainte.

Orice vers, mereu clarificat
Va aduce noi amintiri în minte,
Păstrându-le pe toate sfinte,
Pe tine care sus m-ai înălţat.

N-am să reuşesc să-ţi dau
Tot ce aş vrea din univers
De aceea în dileme tot mai stau.

Din când în când îţi scriu un vers,
Inspirându-mă din Heine sau Lenau
Rămânând din minte-ţi şters.

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

N-am să reuşesc să te cunosc
Pe tine, enigmă neînţeleasă
Care te cred cu inima aleasă,
Asta remarc oriunde bucuros.

Când, în tăcere te admir, frumoasă
Cu priviri timide şi oarecum sfios
Inima tresaltă în piept tumultuos,
Când îmi răspunzi desigur mai voioasă.

Nu pot să rabd răceala-ţi exterioară
Care mă face să sufăr foarte mult
Căci iei o Alură mult superioară.

Totuşi, în astfel de cazuri, inima ascult,
Te atac cu forţe noi, Pe tine domnişoară
Pe laurii victoriei să ştii că nu mă culc.

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Război am declarat, şi-ţi mai declar
Nu în sensul de a cuceri încă o cotă
Ci pentru a învinge raţiunea ce nu suportă
Ca dragostea să vină dintr-un gest sprinţar.

Sufletu-mi e o veşnică revoltă
Voind să definească în spaţii ce e clar,
Pentru a nu avea nimic în el vulgar
Şi a nu cădea în vreo falsă escortă.

Nu mă sperii, sigur n-am să cad
Chiar de mă-nşeli în sentimente
Am să găsesc prin viaţă vad.

Voi trece cu mişcări indiferente
Sub al sincerităţii larg stindard
Gândurile-mi vor fi independente.

4 octombrie 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Azi, de am în suflet vreo îndoială,
Mâine sunt sigur se va ameliora,
Chipul tău în timp se va definitiva
Aşa cum eşti severă, totuşi amicală.

Mâine te voi vedea în ziua estivală,
Prin spaţii mai mult te vei contura,
Călătoria prin univers va mai dura
Admirând la tine aceeaşi îndrăzneală.

Peste un an, zece sau o sută,
Peste milenii, sau chiar peste ere,
Problema ta va fi tot mai acută.

Căci dragostea mai multe jertfe cere
Fie că mintea nu mă prea ascultă
Nu-mi definitiva tu vreo plăcere.

20 noiembrie 1965

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Zbuciumul meu sufletesc, interior
Îmi strânge inima ca într-un cleşte
Durerea mea pe zi ce trece creşte
Că gândul tău acum e nepăsător.

Tot idealul meu la tine se sfârşeşte
Şi nu mai sunt acelaşi visător
Pentru tine sunt un oarecare trecător
La care privirea nu se mai opreşte.

De ce s-ar mai opri asupra unui punct
Cu dimensiuni atât de minuscule
Nu mă asculţi, căci tu te-ai rupt.

Mă contrazici? Argumente sunt destule
Însă e veridic că tu mi-ai întrerupt
Mersul meu de idealist, prin lume.

11 octombrie 1965 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Semeaţă de îţi ridici privirea ta severă
Căutând să-i dai nuanţe cât mai dure
Şi te preumbli cu gesturi prea mature
Nu vei putea vreodată să te simţi lejeră.

În faţa mea îţi impui o autoritate
Pe care cauţi să ţi-o accentuezi
Totuşi în puţine ipostaze te limitezi
Pierzându-te în întuneric, nu în seninătate.

De aceea nu vei rămâne în posteritate
Nici nu-ţi vei crea un nou tablou
Care să aibă o cât de mică claritate.

Eu ? Niciodată nu voi fi erou
De mică sau de mare popularitate
În suflet voi avea eternul nou.

15 octombrie 1965 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Semnale luminoase, acustice eu nu primesc
Nu pentru că receptorii îmi sunt defecţi,
Dar nu există oamenii acei perfecţi
Care din greutăţi ies şi optimişti păşesc.

Puţini au gândul mereu semeţ
Laconici în mişcări, dar aprigi se strivesc
În situaţii simple nu se regăsesc
La ei nimic nu-i sigur, ci răzleţ.

La mine, după propria-mi gândire
Îmi pare totul conturat destul de clar
Şi totuşi mă încurc în nevăzute fire.

Uneori în sentimente sunt avar
Dorind să am doar singur fericire
Ceea ce se-ntâmplă foarte rar.

15 octombrie 1965 Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Strig în vasta-mi singurătate
Cuvintele, singur nu le înţeleg,
Încerc din minte să le şterg
Dar ele stăruie pe mai departe.

Caut ca nepăsător să merg,
Să fac lucruri cât mai însemnate
Purtarea-mi să fie în fapte
Numai după real vreau să alerg.

Tac. Supus de forţe importante
Care sunt mici în a lor esenţă
Şi nu pot ocupa locurile vacante.

Dacă sunt trist în aparenţă
Interiorul mi-e pe culmile înalte
Din care iau doar câte o secvenţă.

24 noiembrie 1965
Baia de Arieş

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Când te calcă alţii în picioare
Trântindu-te pe jos,
Tu te ridică şi mai tare,
Iubeşte ce-i frumos!

De-i putred totul împrejur
De un lugubru miros,
Tu, păstrează-te tot pur,
Iubeşte ce-i frumos!

Când te insultă unii grav,
Prefă-te mai sfios.
Ocoleşte totul cei mârşav,
Iubeşte ce-i frumos!

Admiră cerul plin de stele,
Şi cel întunecos,
Şi în bune şi în rele,
Iubeşte ce-i frumos!

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Părinte Ceresc mă iartă,
Am greşit, căci sunt un om
Chiar conştiinţa mea mă ceartă
Dar tu eşti mare şi eşti domn.

Sincer să fiu greşit am început,
Zi de zi încerc să nu greşesc
Privind la mine în trecut,
Iartă-mă te rog, mai îndrăznesc.

Greşelile au fost umane,
Altfel poate n-ar fi fost,
Greşesc doar suflete sărmane
Precum săracii mai ţin post.

Persist şi astăzi în greşeală
Îmi place tot ce-i pământesc,
Trăind în lumea mea reală
Cum aş putea să nu greşesc?

28 decembrie 2000
Moldova Veche

Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Casa din lut bătut cu pleavă,
Acoperită cu draniţă de brad,
Grădina cu meri şi cu otavă,
Unde mă-ntorceam cu drag.

Ochii blânzi ai mamei nu erau,
Trecuţi demult în nefiinţă,
Eu totuşi îi vedeam mereu,
Şi îi purtam în conştiinţă.

Fântâna din larga ogradă,
Săpată de nu ştiu care bunic,
Este aproape de livadă,
O ştiam de când eram mic.

***********

Iată că din florile fragede cu rădăcini în pământul hleios al CIOFULUI, o văgăună plină totuşi de viaţă, una a reuşit să dea mireasma binecuvântată a poeziei, aceasta fiind Mihai LEONTE, fiu al satului PETIA.
Vasile DONISĂ
Preot - Botoşani.

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Dar iată anii au trecut,
Păru-i nins şi-i mai puţin
Ne amintim ce-a fost demult
Şi-n tinereţe revenim.

Luptându-te din val în val
Încă din anii tinereţii,
Vezi în cupa de cristal
Umplându-se paharul vieţii.

Vin din urmă ani trecuţi
Sar trepte mari spre înălţimi,
Sfioşi la început, ca şi recruţi,
Puţin câte puţin devin mulţimi.

Ajungând în vârf de piramide
Modelând un vârf ne precizat,
Întorcând apoi clepsidre
Cu un nisip nemăsurat.

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

A nins cu frunze ruginite
Prefigurând al iernii vifor,
Dar printre florile ofilite
Natura crede în viitor.

Suflă vântul, bate, bate,
Prin ferestre acum sparte
Doamne, ce s-o întâmpla?
De-o mai ţine tot aşa.

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Mihai LEONTE, Poetul

… a îmbogăţit zestrea literară românească, în doar vreo trei luni (noiembrie 1999 – ianuarie 2000) cu două plachete de versuri scrise în anii tinereţii sale: „ALB NEGRU”, apoi „NOSTALGII”.
Am citit cu grijă versurile şi am trăit bucuria de a descoperi strofe calde, sincere, scrise cu prospeţimea vârstei la care au fost create, în ele vibrează fecund emoţii, sentimente şi idei culese din viaţa adevărată, interesantă dar deloc uşoară, pe care a trăit-o colindând ţara pe deasupra, dar mai ales prin neştiutele tainiţe ale minelor. Fiindcă Mihai LEONTE nu este un poet ermetic, nici unul de salon literar, nu caută expresii sofisticate, ci a fost miner şi este un om de o rară hărnicie şi binecuvântată înţelepciune care a cules cu migală de orfevru (bijutier) flori de fiori din existenţa sa tot astfel cum a găsit şi flori de mină, sau fluturi de aur curat în munca sa neobosită: ,,Nu mă căutaţi în sonore ipostaze/ Nici pe culmea înaltelor gândiri/ Nu mă pierd niciodată în miraje/ Doar câteodată în roze amintiri”.
Un căutător neobosit de comori reale este Mihai LEONTE, care a vrut şi a ştiut să-şi cristalizeze uimirile, bucuria şi dragostea în versuri pe care, de-abia acum le-a oferit semenilor: „Dorinţa-mi e să pot zbura/ Să spintec aerul cu line aripi”…

Noi colegii săi din Asociaţia Amatorilor de Ştiinţă şi Cultură din România – A S R –
Îi urăm zbor înalt, ca cel al unui cocor din primăvară

Profesor Claudiu Mircea VODĂ
Preşedinte A S R – 12 aprilie 2000.

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

SERALISTUL POET

Mihai LEONTE, fostul meu „seralist”, a avut o apariţie surprinzătoare pe tărâmul poeziei. Nimic nu lăsa să se întrevadă acest lucru, mai ales că era preocupat de geografie şi istorie. Atunci când şi-a luat bacalaureatul în 1972, fiind maistru miner subteran, a ţinut „secret” faptul că este contaminat de microbul poeziei. Cu toate că nu are la activ o facultate, îşi publică în 1999 „ALB NEGRU” în 2000 „NOSTALGII”, caiete de poezii care sunt expresia greutăţilor lucrului în mină. Cine-i parcurge creaţiile, rămâne uimit de uşurinţa şi simplitatea versificaţiei, fiind pornite din inima sa mare, de autodidact, dar cultivat, dovedind o veşnică tinereţe.
Iubirea, tinereţea, munca sunt teme predilecte îmbrăcate în simboluri precum: apa, stânca, stelele, bărbăţia. Scrise în diferitele locuri, pe unde a peregrinat, poeziile sale ca manifestări de artă autentică, reprezintă „o oază de lumină în peisajul cultural destul de cenuşiu al oraşului Moldova Nouă”.
Fie ca reuşitele anterioare, prin care a adus la suprafaţă „flori de mină”, să-i dea posibilitatea să-şi înfrângă modestia şi să ne fericească pe mai departe cu noi nestemate din creaţia sa poetică.

Profesor Ilie PODARIU
Licenţiat în Litere al Universităţii Timişoara

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

TINEREŢEA BĂTRÂNULUI

În vara anului 2000, am avut plăcerea să-l întâlnesc pe Mihai LEONTE şi să-i citesc poeziile tipărite. M-a impresionat stăruinţa cu care într-o lume tributară prejudecăţilor şi unor vechi clişee, acest om se încumetă să fie „altfel”. Că este o persoană deosebită o dovedeşte refuzul domniei sale de a fi un pensionar cu orizonturi închise. Energic şi inventiv, se implică în proiecte sociale şi culturale, menite să aducă stropi de lumină în viaţa celor vârstnici. Abătându-se de la „tipare”, prin eforturi autodidacte, şi-a depăşit condiţia de om cu studii medii, dorind să acceadă dincolo de aparenţe.
Citindu-i poeziile, ţi se relevă permanenta sa nevoie de îmbogăţire spirituală şi de cunoaştere, transformând încercările destinului şi traseele pe care viaţa l-a purtat, în tot atâtea trepte spre înţelegerea mai profundă a lucrurilor, iar poezia i-a devenit cel mai la îndemână mod de a împărtăşi tuturor experienţa sa de viaţă. Încercările literare, se află sub semnul unei continue ascensiuni, caracterizate prin propriile versuri premonitorii, scrise în 1966: „Senzaţional, am cucerit o nouă cotă, Spre piscul muntelui înzăpezit”

Camelia TAMAŞ Scriitoare REŞIŢA
8 noiembrie 2000

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/

Citind poeziile lui Mihai LEONTE, am descoperit multă sensibilitate şi gingăşie, care apar neaşteptat la un om care toată viaţa a muncit din greu, într-o meserie atât de dură cum estre mineritul, ori poate tocmai de aceea!!!
Mi-a creat o mulţumire sufletească, descoperirea unui univers redat atât de simplu şi real.

Eliza CIUMAŞIU – Radio TIMIŞOARA
1 octombrie 2000 Moldova Nouă

Blog personal; http://memory.ablog.ro/
Pagina personala; http://www.takeforum.com/senin/