04/11/2007 - 00:56
Etc/GMT+2
Mi-a scris, fă ţaţă, o scrisoare,
Că e plecat cam de vreun an,
Ion, îl ştii, a lu' Mardare,
Acuma-i Neil, american,
Şi-o tot citesc şi-o frunzăresc,
Nu-ş' ce să zic (?!) sunt în dilemă,
La măritiş nu mă grăbesc
Cu toate că m-a pus în temă :
Are o casă, nouă ea,
Frumoasă de nu poţi să-ntorci,
Dar dimineaţa, la cafea,
Mănâncă pae stând pe porci (!?)
Şi-a luat şi-un car, să-mi placă mie,
Însă mă-ntreb, cu ce parai
Vom ţine noi o herghelie
De-aproape trei sute de cai ?!
Da' boi nu are, doar vecina
Şi-n casă-i ţine pe-amândoi,
La şcoală-i duce cu maşina...
Gândesc că şi ei au noroi (!)
Aşa că, ţaţă, vreau un sfat,
Că, ce-are Ion, e şi la noi,
Iar de mi-o fi de măritat
Şi-oi vrea io cai, sau porci sau boi...
Găsesc io unu-n Dorohoi !
Valeriu Cercel
-- n/a



Comentarii recente
în urmă cu 3 ore 2 minute
în urmă cu 3 ore 2 minute
în urmă cu 4 ore 7 minute
în urmă cu 4 ore 19 minute
în urmă cu 11 ore 2 minute
în urmă cu 17 ore 51 minute
în urmă cu 23 ore 7 minute
în urmă cu 1 zi 21 minute
în urmă cu 1 zi 3 ore
în urmă cu 1 zi 3 ore