Avem ambasadă pe Croazetă

imaginea utilizatorului Rose

" Anul acesta, Marché du Film de la Cannes găzduieşte un număr-record de pavilioane naţionale. România participă cu unul care, alături de evenimentele aferente, a costat 75.000 de euro.

Presedintele festivalului, Gilles Jacob (stinga), si managerul sau Th. Fremaux. Sursa: Reuters2008 este al treilea an în care Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) se ocupă de pavilionul naţional de la Cannes, din Marché du Film (care se desfăşoară între 14 şi 23 mai), şi primul în care îl gestionează singură, potrivit directorului organizaţiei, Mihai Gligor. Asta în contextul în care 8.000 de profesionişti în ale filmului din 93 de ţări participă la Marché du Film, care include nu mai puţin de 1.600 de vizionări de pelicule.

Spaţiul pavilionului românesc, dotat şi cu o terasă, este astfel organizat pentru a putea găzdui şi întâlniri între regizori, producători, agenţi etc., dar şi pentru ca vizitatorii să poată viziona trailere - de la „Marfa şi banii“ până la „Boogie“ - sau filme autohtone „pe plasmă“.

În plus, cei care vizitează pavilionul vor putea obţine broşura „Shooting Romania“, un ghid care oferă informaţii despre oportunităţile de filmare autohtone, un catalog cu toate filmele româneşti din ultimii trei ani, dar şi materiale care documentează prezenţa autohtonă la evenimentul cinematografic de pe Croazetă.

[...] "

-- n/a

Comentarii

imaginea utilizatorului Gabriel Radic

cool

Sper sa fie totusi cat de cat prezentabil cu asa buget ridicol. Nu ca as ajunge pe acolo :-)

-- n/a
imaginea utilizatorului Rose

Nu sunt romani la Cannes ???

Sa ne spuna cum a fost la petrecere ???

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/802602/Avem-vad-bun-la-Cannes...

Faut pas parler aux c***, ça les instruit.
Michel Audiard

-- n/a

Comentarii recente